Președintele Nicușor Dan a anunțat luni seară desemnarea diplomatului Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o zi de consultări în care PSD a fost singurul partid care a venit cu un nume concret, iar PNL a venit cu un refuz.
<p>După cinci luni de guvernare interimară și patru premieri eșuate, Nicușor Dan a scos din pălărie un nume pe care nimeni nu l-a cerut și pe care toată lumea trebuie acum să-l digere: Luca Niculescu, diplomat de carieră, fost ambasador în Franța, coordonator al aderării la OCDE. Un om care a armonizat poziții prin meserie, ceea ce e exact ce ai nevoie când PNL refuză tot, AUR cere anticipate, USR cere comisii, iar PSD e singurul care a propus un premier cu buget și rectificare.</p><p>Reacțiile nu s-au lăsat așteptate. Sorin Grindeanu a spus ce spune oricine cu ochi: „Nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile.” PSD, partidul care a câștigat alegerile parlamentare, a fost singura formațiune care a pus pe masă o propunere concretă — pe Grindeanu — și un plan: rectificare bugetară, buget pentru 2027, schimbarea direcției de austeritate. Răspunsul președintelui: un diplomat care a lucrat la OCDE. Pentru că ce-i lipsește României acum nu-i bugetul, ci un secretar general adjunct la OCDE.</p><p>PNL a anunțat că „ia act” — expresia preferată a liberalilor când nu știu ce să facă. Bolojan, omul care a demis guvernul pe 5 mai și a lăsat țara fără buget, revendică meritele pentru rally-ul piețelor financiare și spune că nu va guverna cu PSD. Adică preferă opoziția decât guvernarea cu partidul care a câștigat alegerile. AUR prin George Simion a declarat că Niculescu e „o marionetă” și a promis „zero voturi de la AUR” — deci AUR și-a schimbat strategia de la emoji la cifră, măcar atât. USR, partidul care susține orice are costum, se gândește. Pensativ. Ca de obicei.</p>